Andrei Rațiu, la un pas de un transfer spectaculos. Nemții anunță că ar putea semna în Bundesliga

Andrei Rațiu, la un pas de un transfer spectaculos. Nemții anunță că ar putea semna în Bundesliga
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce s-a tot scris că Andrei Rațiu ar fi dorit de cluburi precum Brighton, Brentford sau Atalanta, Bild anunță o altă posibilă destinație pentru fundașul român: Bundesliga.

Astfel, fotbalistul lui Rayo Vallecano ar putea prinde un transfer la o echipă din Germania.

Andrei Rațiu ar putea ajunge în Bundesliga. Anunțul făcut de Bild

Nemții de la Bild l-au catalogat pe Andrei Rațiu ca fiind cel mai bun jucător al României de la EURO 2024 și anunță că prestațiile sale solide de la turneul final ar putea stârni interesul unor cluburi din Bundesliga.

Totuși, nemții au rămas cât se poate de discreți și nu au vrut să indice numele vreunei echipe. Astfel, rămâne de văzut ce cluburi din Germania ar putea fi interesate de serviciile fundașului român.

„Din echipa României, Rațiu iese extrem de mult în evidență. Și nu numai datorită părului său albastru. Cel mai bun jucător de câmp al României din toate cele trei meciuri de până acum de la Campionatul European.

Este destul de posibil ca prestațiile solide ale lui Rațiu de până acum să atragă atenția unui club sau două din Bundesliga. Rațiu urcă foarte mult în flancul drept și este un adevărat pericol pentru porțile adverse.

În remiza cu Slovacia a avut două ocazii importante de a marca, iar asta în calitate de fundaș dreapta. Rațiu este și foarte rapid, viteza sa de top fiind măsurată la peste 35km/h.

Acum sprintează spre Bundesliga? Cunoscut drept Sonic datorită părului său albastru, Rațiu ar putea face următorul salt în carieră, la fel ca eroul din jocul video”, a scris Bild.

Andrei Rațiu, comparat cu Dani Carvajal

Spaniolii de la Marca l-au lăudat pe Rațiu și au ținut să-l compare cu Dani Carvajal, fundașul dreapta de la Real Madrid.

„România va juca marţi, la Munchen, contra Olandei pentru a egala performanţa reuşită de legendara echipă formată din Gică Hagi, Popescu, Adrian Ilie, Mutu și Cristian Chivu, care a ajuns în sferturile de finală la Euro 2000.

În acea echipă se aflau nume ca Dan Petrescu și Cosmin Contra, doi jucători excepţionali pe banda dreaptă, iar acum, pe acea poziţie, strălucește Andrei Rațiu.

Fotbalistul lui Rayo Vallecano a fost cel mai bun împotriva Slovaciei, după ce impresionase şi contra Ucrainei. El şi-a respectat porecla de Sonic, nume dat după un personaj dintr-un joc video care se remarcă prin viteză şi culoarea albastru.

Alături de Dani Carvajal, de austriacul Stefan Posch și de Joshua Kimmich, Raţiu e printre cei mai buni fundaşi dreapta de la EURO. Este numărul unu la interceptări.

La capitolul respingeri, doar Jules Kounde îl depășește. Dar Andrei nu îşi demonstrează măiestria doar în faza defensivă, care urcă destul de des și în atac, iar raidurile sale aduc mereu elementul surpriză.

Fizic stă fantastic și nu întâmplător a atins viteza maximă de 35 km/h la acest Campionat European”, au declarat jurnaliștii spanioli, potrivit MARCA.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×